Horace Finaly: Diferență între versiuni

De la Escola Finaly
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Menu-top}} __NOTOC__ {{Title |Horace Finaly |Alfred Colling |'''Colecția:''' ''Bullae'' '''4''' - ediția: Barcelona, 1 Noiembrie 1995 '''Licență:''' © Alfred Colling '''Descar...)
 
Linia 41: Linia 41:
  
 
Sfârșitul războiului l-a dus la punctul culminant al carierei sale, însă dându-i și o mare durere. In schimb, la sfârșitul anului 1918, Thors, unul dintre promotorii cei mai vechi ai Băncii din Paris, a renunțat la slujba sa de director general, Finaly luandu-i astfel provizoriu locul, in 7 octombrie 1919 numindu-se oficial în funcția de director general. Dar moartea doamnei Finaly si durerea pentru pierderea soției, l-a indemnat sa înscrie următarele pe mormântul său: «Dilectissima Margarita Suae Çoniux Memor D.D.D.»
 
Sfârșitul războiului l-a dus la punctul culminant al carierei sale, însă dându-i și o mare durere. In schimb, la sfârșitul anului 1918, Thors, unul dintre promotorii cei mai vechi ai Băncii din Paris, a renunțat la slujba sa de director general, Finaly luandu-i astfel provizoriu locul, in 7 octombrie 1919 numindu-se oficial în funcția de director general. Dar moartea doamnei Finaly si durerea pentru pierderea soției, l-a indemnat sa înscrie următarele pe mormântul său: «Dilectissima Margarita Suae Çoniux Memor D.D.D.»
 +
 +
Cabinetul lui Finalu în Bancă era in sala veche a primăriei districtului doi, unde a avut loc căsătoria civilp a lui Bonaparte cu Josefina de Beauharnais. Singura coincidență pentru cine își aminteșste de concepțiile oligharchice și opinia autocratică a lui Finaly.
 +
 +
Marile bănci discutau cu un Consiliu al Administrației care alege Directorul General. Dar când directorul general afișează o personalitate puternică, acesta este cel care inspiră, orientează si câteodată domină Consiliul de Administrație. Aceasta s-a întâmplat și cu Finaly.
 +
 +
Una dintre primele sale ocupații a consistat în a asigura continuitatea băncii sale in Maroc, dacă Lyautey construise un Maroc militar și politic, Banca din Paris l-a construit economic. Dupa aceea, s-a dedicat extinderii influenței băncii in diverse direcții; acum că deja creease bănci noi ca Banca Țărilor din Europa Centrală, acum că deja intrase in bănci deja existente, ca Banca Franceză și Italiană din America de Sud, Banca Otomană, Banca din Siria, acum că deja fusese co - ajutor pentru reorganizarea de entitați in Banca Industrială din China.
 +
 +
Finaly nu uitase proiectul pe care îl plănuise, de a crea Compania Națională de Materiale Colorante. Dar din această cauză, norocul a fost advers. Compania a rivalizat într-un mod atât de amical cu Badische Aniline, că in loc să o anihileze a finalizat prin asociar-se. Finaly nu a iertat niciodata industrialii francezi pentru indolența lor și nu a tolerat niciodată interferența dintre grupurile industriale naționale în bancă.
 +
 +
În schimb, a lucrat făra oprire la întărirea domeniului din Bancă in certe sectoare ale industriei, ca industria electrică și derivatele ei prin intermediul Companiei Generale de Electricitate sau a Companiei Generale T.S.F.
 +
 +
Banca din Paris se convertise, cu Finaly, în prima bancă petrolieră. Dacă Finaly intuia bine importanța asumit de aurul negru , nu ignora nici instrumentul de penetrare reprezentat de Anglia pentru grupul Royal-Dutch-Shell, care conta pe suportul Băncii Lazard. Finaly a reușit atunci să contracareze ceea ce considera ca o amenințare, s-a adresat americanilor si a făcut o alianță cu Standard Oil. Așa s-a născut Standard Franco Americana (49% Standard Oil, 51% Banca din Paris), din care a apărut mai târziu Esso Standard.
 +
 +
Anvergura acestei inițiative era imensă și fără îndoială a constituit un act de politică internațională.
 +
 +
Fără îndoială, Finaly nu se interesa de polititica internațională; politica interioară era obiectivul său. Pentru plăcere și necesitate. O bancă importantă și mai ales o bancă de afaceri nu putea fi „apolitică“. Finaly se înclinase către dreapta și apoi s-a orientat către stânga. Leon Blum era prietenul său din adolescență. Paul Painlevé intrase în intimitatea sa. Eduardo Herriot asculta sfaturile sale. S-a pretins că Banca din Paris finanțase, chiar dacă fusese in parte, blocul de stânga. Adevărul este că in 1925 Finaly a ocupat un birou în Ministerul de Finanțe, foarte aproape de cel al Directorului de Transfer Fonduri.
 +
 +
Pentru a putea aprecia ce significa acest fapt, trebuie să vedem că toată politica Tezaurului se elabora in acest sanctuariu: prepararea împrumuturilor, starea rezervelor bănesti zi de zi, vigilarea schimburilor, contactul cu marile organe financiare.
 +
 +
Aceasta era prima dată, conform știrilor noastre, când un bancher afacerist se stabilea in a III a. Republică în același corp al ciutadelei Statului.
 +
 +
Josep Caillaux, ministrul Finanțelor, nu a tolerat această specie de sacrilegiu. Așa, l-a eliminat pe Finaly, în ciuda faptului că Președintele Consiliului era Painlevé. Atunci s-a întâmplat inevitabilul. Cabinetul Painlevé a demis in 27 octombrie 1925 pentru a se întoarce imediat...fără Caillaux.
 +
 +
În realitate, Finaly nu era de dreapta sau de stânga, nici anglofil sau anglofob și politoca națională s-ar fi trebuit confunda, după el, cu politica internațională pentru realizarea unui obiectiv suprem: reconcilierea continentală europeană.
 +
 +
Și aceasta pentru, că frustrarea acestui ideal a rezultat fatal pentru Finaly. Painlevé i-a cerut o apropiere față de Caillaux. Finaly a cedat insistențelor amiciției. Așa, în 1931 și-a manifestat bunăvoința. Emile Moreau, antic guvernator al Băncii Franței, a devenit președinte al Băncii din Paris și din Țările Joase. Moreau, vasal al marii burghezii, era un admirator al lui Caillaux și în spatele acestuia se schița Banca Lazard.
 +
 +
Antagonismul între cei doi bărbați s-a făcut evident de îndată. Lupta a durat șase ani. Finaly, care protejase banca sa contra crizei mondiale în ciuda unui expansionism intens, a avut avantaj în principiu. Dar pe 7 iunie 1938 a trebuit să se incline și să prezinte o demisie care a cauzat stupoare în epoca sa.   
 +
 +
Acest ultim eșec nu a diminuat gloria lui Finaly. A fost unul dintre promotorii cei mai extraordinari din epoca sa, înconjurat de un exercit de economiști și tehnici, a făcut Banca de Paris o potență capabilă sa opereze în aceleași condiții ca primele bănci anglosaxone ale epocii.
 +
 +
Pe masură ce avansa în vârsta, Finaly apărea tot mai indescifrabil, ascuns sub impasivitatea sa, brutalitatea sa. Fără indoială, era sensibil și caritativ și poseda o extinsă cultură personală. Marcelo Proust l-a avut până la moartea sa printre cei privilegiați căre
 +
onorau cărțile în sale. Painlevé a fost martorul apariției recursurilor neașteptate de care am vorbit mai înainte. Horace Finaly, indiferent fața de matematică, în timp ce studia la Liceul Condorcet, a descoperit vocația sa cand era bărbat și s-a ridicat la nivelul speculațiilor unui Einstein.
 +
 +
Finaly, ca și tatăl său, a arătat predilecție pentru [http://www.villafinaly.sorbonne.fr/ Florencia]. Avea doua proprietăți și se complăcea în atmosfera acestui oraș aristocratic, unde unde s-a exercitat o zi, geniul politic și financiar al Médici. Biblioteca sa, care conținea 66.000 de volume a ajuns la Biblioteca Națională din Italia.
 +
 +
Al doilea război mondial l-a expulsat din Europa. A murit in New York la 19 mai 1945 și se odihnește în Pére Lachaise, îm pământ parizian, nu departe de capitală al cărei a fost unul dintre domnii momentului. 
 +
 +
== Legături externe ==
 +
 +
* [http://bank.bnpparibas.com/pid654/1920-1945-bppb.html BNP PARIBAS]
 +
* [http://mapage.noos.fr/shv2/h_finaly-bio.htm Horace Finaly "Le banquier du front populaire"]
 +
* [http://www.villafinaly.sorbonne.fr/ Villa Finaly]
 +
 +
 +
----
 +
 +
'''Nota:'''
 +
 +
<cite id="n_1">[[#n_1_a|1]]</cite>. COLLING, Alfred. ''Istoria Băncii - Din Babilonia la Wall Street'' (pp. 371-378), Barcelona, Zeus, 1965.
 +
 +
'''Horace Finaly''', bancher francez, născut în Budapesta în 1871 si mort în New York în 1945. A moștenit pe tatăl său Hugo (1844-1914) la conducerea ''[[Banque de Paris et des Pays-Bas]] (Paribas)'' și l-a convertit in unul dintre primii bancheri din Statul Francez '''(Grand E. Larousse. París, 1972)'''.
 +
 +
 +
{{Menu-boton}}
 +
 +
[[Categoría:Colecția Bullae]]
 +
[[Categoría:Horace Finaly]]
 +
 +
[[fca:Horace Finaly]]
 +
[[ffr:Horace Finaly]]
 +
 +
[[ca:Horace Finaly]]
 +
[[es:Horace Finaly]]
 +
[[fr:Horace Finaly]]

Versiunea de la data 7 septembrie 2008 12:40


Horace Finaly

Alfred Colling

Colecția: Bullae 4 - ediția: Barcelona, 1 Noiembrie 1995

Licență: © Alfred Colling

Descarcă: Horace Finaly Fișier:Pdf.png - (223 KB)


Horace Finaly (1871-1945)

A fost Horace Finaly ultimul mare bancher?1

Vrem să prezentăm un bancher autentic, probabil ultimul din Statul francez care a putut implica toată personalitatea sa, impunând politica și filosofia afacerilor sale prin intermediul enormei puteri de care dispunea banca pe care el o conducea. Ne referim la Horace Finaly, director general al Băncii din Paris şi din Ţările de Jos.

Tatăl sau, Hugo Finaly, s-a născut la Budapesta in data de 13 iulie 1844. Israelit, foarte curând s-a introdus în cercurile financiare internaţionale, şi, datorită influenţei varului său, baronul Horace Landau, a beneficiat de protecţia lui Rothschild.

Hugo Finaly a ajuns pe teritoriul Statului francez la începutul anului 1880 şi la puțin timp s-a implicat in afaceri in Franța. Deseori, ieșea cu lideri ai băncii franceze şi italiene , şi când aceasta a fuzionat cu Banca de Reducere din Paris pentru a fonda Banca de Depozit și Amortizări, Finaly, s-a alăturat ca director-administrator. După dispariţia Băncii în timpul crizei din 1882, Hugo Finaly s-a dedicat infințării Companiei Financiare si Comerciale Pacific, sub egida a Creditului Industriale şi Comerciale. Această companie a dedicat o activitate timp de câțiva ani şi, de asemenea, si-a asumat lichidarea .

In timpul acestei afaceri, Hugo Finaly a intrat în contact cu Banca din Paris şi din Ţările de Jos, creând niște legături pe care nici moartea nu le-ar fi putut rupe, Hugo Filany perpetuându-se în fiul Său.

Pe 28 august 1890 Hugo Finaly a obţinut cetăţenia franceză pentru el şi familia sa. Terenul pe care călca se facea deodată solid, Finaly contribuind la diverse înființări, Compania Franceze de Metale, succesoare a celei care s-a prăbuşit din cauza unei avarii, Societatea Comercială Franceză din Chile, în amintirea Companiei Comeriale si de Finanțe a Pacificului, Societatea Franceză de foraj minier... În cele din urmă, Banca din Paris l-a trimis să conducă Banca Comerciala din Italia.

Cariera lui Hugo Finaly a fost prospera, însă nu prea strălucită. Ca toați părinţii ai căror copii au o vocaţie excepţională, se pare că singura loi misiune în lume a fost de a da viață fiului său.

Horace Finaly, născut pe 30 mai 1871 la Budapesta, unde a urmat cursurile Liceului Condorcet. În retorică și filosofie, colegii săi au fost scriitori impotanți ca: Fernand Gregh, Robert de Flers, Marcel Proust. Licența in drept i-a completat studiile. Dupa aceea și-a terminat stagiul militar în Regimentul 54 Infanterie la Compiègne, care a încheiat prima fază a tinereții lui. Afacerile și banca aveau să constituie noile sale domenii, unde se vor reprezenta cele ce urmeza. Hugo Funaly l-a reținut cu el timp de câțiva ani, pentru a-l iniția in secretele finanțelor si a făcut pentru fiul său ceea ce el credea că este mai bun, și anume, l-a făcut să intre ca angajat, în 17 aprilie 1900, în Banca din Paris și Țările Joase.

Horace Finaly îmlinea atunci 30 de ani. Era deja un personaj complet, un israelit din Europa centrală plin de cultură franceză, cateodată dificilă și subtilă, care adapta autodeterminerea la violență și poezie, ca toată naturalețea afară din serie, o rezervă de recursuri nesuspicioase care le utiliza în momentul adecvat.

Cariera lui Horace Finaly în Banca din Paris a fost extrem de rapidă. Din 23 decembrie 1902 a fost numit în funcție de decizie și banca i-a dat misiuni in străinătate. Așa, Horace a preparat, negociat si obținut imprumuturile bulgare din 1902 și norvegiene, in 1904.

Trei ani mai târziu, Horace Finaly a fost numit subdirector. Experiența sa in Banca era de fiecare data mai amplă si călătoriile de afaceri îl purtau prin toată Europa, în Orientul Mijlociu și în America. Un tur de studii l-au dus în Japonia si America exact în 1907, în epoca în care o puternică criză zdruncina SUA și tările îndatorate. Finaly nu a putut face nimic, dar și-a dat seama de situația și a știut cum să obțina profit. Lui i se datorează (când deja era în funcția de director) constituția băncii Franco-Japoneze, al cărui administrator a fost. Mai mult, a fost în cosiliul băncii private, Banca Țării Nordice si Banca Comercială Italiană, unde l-a înlocuit pe tatăl său, la un interval de 20 de ani.

Rolul pe care l-a jucat Finaly pâna atunci în banca, cu toate că nu era neglijabil, nu era mai mult decât un angajat cu o funcție elevată. Dar războiul a avut consecințe mari pentru el. Pe de-o parte, Finaly s-a consacrat în lupta economică contra Germaniei, dar pe de altă parte,s-a căsătorit. Fără el, Compania Națională de Coloranți nu ar fi văzut lumina. Obiectivele sale erau foarte ambițioase, deodată ce intr-un viitor apropiat pretindea sa stabilească Apărarea Națională a produselor chimice cerute pentru operațiuni militare, și aspira sa cucerească piața mondială a materialelor colorante, dominată de la Badische Aniline.

In ceea ce privește căsătoria, l-a afectat la modul cel mai intim. Cu Marguerite Aslan se arăta, sub fața de om dur și impasibil un izvor profund de trandețe. În timpul războiului, Horace Finaly s-a dedicat a numeroase firme din țări neutre, pentru a urmări mediile financiare care cereau aprovizionarea regiunilor franceze din teritoriul ocupat.

Sfârșitul războiului l-a dus la punctul culminant al carierei sale, însă dându-i și o mare durere. In schimb, la sfârșitul anului 1918, Thors, unul dintre promotorii cei mai vechi ai Băncii din Paris, a renunțat la slujba sa de director general, Finaly luandu-i astfel provizoriu locul, in 7 octombrie 1919 numindu-se oficial în funcția de director general. Dar moartea doamnei Finaly si durerea pentru pierderea soției, l-a indemnat sa înscrie următarele pe mormântul său: «Dilectissima Margarita Suae Çoniux Memor D.D.D.»

Cabinetul lui Finalu în Bancă era in sala veche a primăriei districtului doi, unde a avut loc căsătoria civilp a lui Bonaparte cu Josefina de Beauharnais. Singura coincidență pentru cine își aminteșste de concepțiile oligharchice și opinia autocratică a lui Finaly.

Marile bănci discutau cu un Consiliu al Administrației care alege Directorul General. Dar când directorul general afișează o personalitate puternică, acesta este cel care inspiră, orientează si câteodată domină Consiliul de Administrație. Aceasta s-a întâmplat și cu Finaly.

Una dintre primele sale ocupații a consistat în a asigura continuitatea băncii sale in Maroc, dacă Lyautey construise un Maroc militar și politic, Banca din Paris l-a construit economic. Dupa aceea, s-a dedicat extinderii influenței băncii in diverse direcții; acum că deja creease bănci noi ca Banca Țărilor din Europa Centrală, acum că deja intrase in bănci deja existente, ca Banca Franceză și Italiană din America de Sud, Banca Otomană, Banca din Siria, acum că deja fusese co - ajutor pentru reorganizarea de entitați in Banca Industrială din China.

Finaly nu uitase proiectul pe care îl plănuise, de a crea Compania Națională de Materiale Colorante. Dar din această cauză, norocul a fost advers. Compania a rivalizat într-un mod atât de amical cu Badische Aniline, că in loc să o anihileze a finalizat prin asociar-se. Finaly nu a iertat niciodata industrialii francezi pentru indolența lor și nu a tolerat niciodată interferența dintre grupurile industriale naționale în bancă.

În schimb, a lucrat făra oprire la întărirea domeniului din Bancă in certe sectoare ale industriei, ca industria electrică și derivatele ei prin intermediul Companiei Generale de Electricitate sau a Companiei Generale T.S.F.

Banca din Paris se convertise, cu Finaly, în prima bancă petrolieră. Dacă Finaly intuia bine importanța asumit de aurul negru , nu ignora nici instrumentul de penetrare reprezentat de Anglia pentru grupul Royal-Dutch-Shell, care conta pe suportul Băncii Lazard. Finaly a reușit atunci să contracareze ceea ce considera ca o amenințare, s-a adresat americanilor si a făcut o alianță cu Standard Oil. Așa s-a născut Standard Franco Americana (49% Standard Oil, 51% Banca din Paris), din care a apărut mai târziu Esso Standard.

Anvergura acestei inițiative era imensă și fără îndoială a constituit un act de politică internațională.

Fără îndoială, Finaly nu se interesa de polititica internațională; politica interioară era obiectivul său. Pentru plăcere și necesitate. O bancă importantă și mai ales o bancă de afaceri nu putea fi „apolitică“. Finaly se înclinase către dreapta și apoi s-a orientat către stânga. Leon Blum era prietenul său din adolescență. Paul Painlevé intrase în intimitatea sa. Eduardo Herriot asculta sfaturile sale. S-a pretins că Banca din Paris finanțase, chiar dacă fusese in parte, blocul de stânga. Adevărul este că in 1925 Finaly a ocupat un birou în Ministerul de Finanțe, foarte aproape de cel al Directorului de Transfer Fonduri.

Pentru a putea aprecia ce significa acest fapt, trebuie să vedem că toată politica Tezaurului se elabora in acest sanctuariu: prepararea împrumuturilor, starea rezervelor bănesti zi de zi, vigilarea schimburilor, contactul cu marile organe financiare.

Aceasta era prima dată, conform știrilor noastre, când un bancher afacerist se stabilea in a III a. Republică în același corp al ciutadelei Statului.

Josep Caillaux, ministrul Finanțelor, nu a tolerat această specie de sacrilegiu. Așa, l-a eliminat pe Finaly, în ciuda faptului că Președintele Consiliului era Painlevé. Atunci s-a întâmplat inevitabilul. Cabinetul Painlevé a demis in 27 octombrie 1925 pentru a se întoarce imediat...fără Caillaux.

În realitate, Finaly nu era de dreapta sau de stânga, nici anglofil sau anglofob și politoca națională s-ar fi trebuit confunda, după el, cu politica internațională pentru realizarea unui obiectiv suprem: reconcilierea continentală europeană.

Și aceasta pentru, că frustrarea acestui ideal a rezultat fatal pentru Finaly. Painlevé i-a cerut o apropiere față de Caillaux. Finaly a cedat insistențelor amiciției. Așa, în 1931 și-a manifestat bunăvoința. Emile Moreau, antic guvernator al Băncii Franței, a devenit președinte al Băncii din Paris și din Țările Joase. Moreau, vasal al marii burghezii, era un admirator al lui Caillaux și în spatele acestuia se schița Banca Lazard.

Antagonismul între cei doi bărbați s-a făcut evident de îndată. Lupta a durat șase ani. Finaly, care protejase banca sa contra crizei mondiale în ciuda unui expansionism intens, a avut avantaj în principiu. Dar pe 7 iunie 1938 a trebuit să se incline și să prezinte o demisie care a cauzat stupoare în epoca sa.

Acest ultim eșec nu a diminuat gloria lui Finaly. A fost unul dintre promotorii cei mai extraordinari din epoca sa, înconjurat de un exercit de economiști și tehnici, a făcut Banca de Paris o potență capabilă sa opereze în aceleași condiții ca primele bănci anglosaxone ale epocii.

Pe masură ce avansa în vârsta, Finaly apărea tot mai indescifrabil, ascuns sub impasivitatea sa, brutalitatea sa. Fără indoială, era sensibil și caritativ și poseda o extinsă cultură personală. Marcelo Proust l-a avut până la moartea sa printre cei privilegiați căre onorau cărțile în sale. Painlevé a fost martorul apariției recursurilor neașteptate de care am vorbit mai înainte. Horace Finaly, indiferent fața de matematică, în timp ce studia la Liceul Condorcet, a descoperit vocația sa cand era bărbat și s-a ridicat la nivelul speculațiilor unui Einstein.

Finaly, ca și tatăl său, a arătat predilecție pentru Florencia. Avea doua proprietăți și se complăcea în atmosfera acestui oraș aristocratic, unde unde s-a exercitat o zi, geniul politic și financiar al Médici. Biblioteca sa, care conținea 66.000 de volume a ajuns la Biblioteca Națională din Italia.

Al doilea război mondial l-a expulsat din Europa. A murit in New York la 19 mai 1945 și se odihnește în Pére Lachaise, îm pământ parizian, nu departe de capitală al cărei a fost unul dintre domnii momentului.

Legături externe



Nota:

1. COLLING, Alfred. Istoria Băncii - Din Babilonia la Wall Street (pp. 371-378), Barcelona, Zeus, 1965.

Horace Finaly, bancher francez, născut în Budapesta în 1871 si mort în New York în 1945. A moștenit pe tatăl său Hugo (1844-1914) la conducerea Banque de Paris et des Pays-Bas (Paribas) și l-a convertit in unul dintre primii bancheri din Statul Francez (Grand E. Larousse. París, 1972).



Categoría:Colecția Bullae Categoría:Horace Finaly

fca:Horace Finaly ffr:Horace Finaly