Primul antecedent al scrierii

De la Escola Finaly
Salt la: navigare, căutare


Primul antecedent al scrierii

Denise Schmandt-Besserat

 

Prolog: Lluís Maria Xirinacs i Damians

Llicenţă: © Denise Schmandt-Besserat

(Cercetare şi ştiinţă. August 1978. num. 23, pp. 6-16)

translation.png (Català) (Deutsch) (English) (Español) (Français)


Prolog
Primul antecedent al scrierii
Legături externe


Prolog

Denise Schmandt-Besserat este o femeie cu o minte ascuţită. Arheolog de origine frenceză, care a obţinut o generoasă bursă americană din partea unei mitici si bine dotate universităţi din cealaltă parte a Atlanticului. Obiectivul bursei era de a studia originea scrierii. Se supunea că interesanta origine se găsea în Orientul Mijlociu, în jurul bazinelor hidrografice ale Eufratului şi Tigris-ului, trei sau patru mii de ani înaintea erei noastre. Scrierea a fost un mediu atât de eficace pentru a transmite informaţia, pe care apariţia sa a revoluţionat cunoaşterea istoriei noastre. In acest fapt consta importanţa acestei investigaţii arheologice.

Schmandt-Besserat merge pe ţinuturile actualelor Iran, Iraq, Turcia, Siria, Iordania şi Israel, pe la sfârşitul anilor şaizeci şi şaptezeci şi lucreaza acolo mult. Este ştiut că scrierea alfabetică, literă cu literă, este o scriere tardana, din anii 1.500 - 1.000 Î.C. Înainte de aceasta, găsim o scriere silabică şi anterior acesteia, înca o scriere-desen, numită ideografică, pentru că se reducea la o imagine grafică, mai mult sau mai puţin stilizată o idee sau idei comune. Acest tip de scriere pare a fi cea mai antică dintre toate şi se găseşte între anii 3.000 - 4.000 Î.C în Mesopotania. Dar, distinsa săpătoare franceză ne prezintă, ca rezultat surprinzător a căutărilor sale, un tablou ce arată originea rudimentară a scrierii pâna în anii 7.000 - 8.000 Î.C.

Arheologii care au urmat-o homologaseră nişte mici piese geometrice de argilă, găurite pentru a putea fi înfiletate, ca pietrele colierelor ce se impodobeau gâtul, mâna şi piciorul doamnelor primitive. Era vorba de triunghiuri, cercuri, boluri, conuri. Ea, în schimb ne oferă nişte echivalenţe convinse între diferite figurine de argilă şi marfurile folosite: miei, capre, boi, grâu, ulei, vin etc. Şi avansează ipoteza că aceste figurine simple de argilă reprezintă prima monedă din istorie. Că acea monedă este o «notă», «un scris contabil», «o aranjare a ziarului» şi că aceasta deschide drumul spre scriere.

Între anii 6.000 - 5.000 Î.C, găsim deja nişte boluri mari de argilă goale pe dinauntru, închise şi sigilate, înauntrul cărora erau «monede» care reprezentau mărfuri diverse. Aceste boluri erau «factura» pe care caravanerul o transporta dintr-un oraş în altul în timp ce transporta şi marfa «facturată» din bol şi pe care o livra destinatarului pentru a ajunge în condiţii bune. Acesta verifica concordanţa între monede şi marfa bună primită, spargând bolul în faţa martorilor, în piaţa publică, la porţile templului. Des, bolurile aveau gravat şi semnat pe exterior ceea ce se ascundea înauntru. Denise Schmandt-Besserat a găsit câteva.

Mai târziu nu s-au mai folosit boluri. Trece argila şi vin cărămizile clasice a primei scrieri cuneiforme (în formă de pană sau de cui). Acestă cercetătoare ne prezintă, fără soluţie de continuitate, evoluţia de la primele figuri geometrice, prin intermediul ideogramelor primitive până la grafismele în formă de pană făcută cu perforatoare de scriitură a caldeilor. Am realizat, aşadar, că docta franţuzoaică sub ordinul american de a descoperi originea scriiturii, a surprins lumea prin a descoperii în schimb, originea monedei.

Până în Neolotic, 8.500-8.000 Î.C, cumpărarea - vânzarea de marfă se făcea sub formă de troc sau permutare: eu îţi dau doi saci de grâu şi tu îmi dai un miel. Din cauza aceasta se numeşte mercantilism şi face realmente dificil comerţul. Pot să împerechez operaţia numai dacă găsesc în acel timp: a) cine necesită ceea ce am eu; b) ca el să aibă ceea ce mie îmi lipseşte; şi c) ca amundoi să estimăm valoarea mărfurilor ca echivalent a cantităţii juste care sa ne convină amundoura. Aceasta este realmente dificil şi blochază dezvoltarea pieţei timp de milenii. Moneda introduce mercantilismul care, tot interpunând o valoare generică, abstractă simbolică acceptată de toţi şi adoptat de autorităţi, permite orice tip de schimb, în orice moment.


Lluís Maria Xirinacs i Damians


Primul antecedent al scrierii

Inainte ca sumerienii să inventeze scriitura, în Asia Occidentală se purtau notele prin intermediul fişelor de argilă de diverse formate distinctive. Din câte se vede, aceste fişe au fost originea ideogramelor sumeriene.


(thumbnail)
Imagine 1. Fişe de argilă provenite din Susa, oraş din Iran unde s-a săpat. Fişele, care se găsesc la colecţia Muzeului Louvre, au o vechime de 5000 de ani. Cele 5 fişe din rândul de sus reprezintă unele dintre formele cele mai comune: o sferă, o jumătate de sferă, un disc, un con şi un tetraedru. Fişele din cel de-al doilea rând, mai elaborate, sunt marcate cu incizii sau imprimări. Versiuni perforate şi fără perforarea fişierelor similare apar in rândurile trei şi patru. Fişele din ultimele doua rânduri variază în forma şi marcă; unele pot fi comparate cu primitivele ideograme sumeriene (pentru o inţelegere globală, vezi imaginea 8).

Ce a condus spre scriitură? Arta însăşi este cel mai bun exemplu a ceea ce învăţaţii din trecut denumeau invenţie independentă, acum că s-au dezvoltat sub o formă separată sisteme de scriere în epoci diferite şi în diferite părţi ale lumii. De exemplu, se poate remonta un sistem determinat —ideograficul chinezesc— până la originea sa în semne arhaice gravate sau oase scapulare de oaie sau carapace de broască ţestoasă, în următorul mileniu înainte de Hristos, cu scopul de instrument pentru a pune întrebări cerului. 1.000 de ani mai târziu, un sistem de scriere total independent a apărut exact in cealaltă parte a lumii, în America Centrală. Această scriitură combina un simplu sistem de notaţie numerică cu nişte hieroglife complicate şi era utilizată, în principiu, pentru a semnala datele diferitelor evenimente în acord cu un sistem calendar elaborat.

Atât scriitura chinezească cat si cea din Maya au fost invenţii relativ târzii. Un alt sistem al scriiturii ar fi avut să-l preceadă, şi pornind cu acest punct iniţial putem începe cercetarea antecedentelor "artei scrisului". Normal, se acordă sumerienilor din Metopotamia meritul de a fi primii care au scris text. Pâna la ultimul secol din sfertul de mileniu Î.C, funcţionarii din oraşele - state sumeriene ca Uruk dezvoltaseră un sistem oentru a aşeza cifre, pictograme şi ideograme pe suprafeţe preparate din argilă (o pictogramă este o prezentare mai mult sau mai puşin realistă de obiecte care se se supune ce reprezintă- o diagramă este un semn abstract).

Cu toate că formele de argilă utilizate de scriitorii din Uruk sunt cunoscute universal ca măsuţe, termen ce se asociază în general cu un obiect plan, în realitate sunt convexe. Fiecare semn se înscria pe argilă prin intermediul unei peniţe de lemn, os sau fildeş, cu una dintre părţile sale neascuţite şi cealaltă ascuţită. Fundamental, caracterele erau de toate tipurile. Semnele numerice se imprimau înauntrul argilei; toate celelalte semne, atât pictogramele cât şi ideogramele, erau inscrise cu vârful ascuţit al penei. Repertoriul de caractere utilizat de scriitorii din Uruk era amplu, se estimează nu mai puţin de 1.500 de semne independente.

Ipoteza despre originea scrierii postulează, în general o evoluţie de la concret la abstract: o fază iniţială pictografică, care în cursul timpului şi din cauza imrudenţei scriitorilor, se face de fiecare dată mai schematică. Măsuţele din Uruk contrazic această linie de gândire. Marea parte a celor 1.500 de semne (Falkenstain a compilat 950 dintre ele) sunt ideograme total abstracte; puţinele pictograme reprezintă animale sălbatice, ca lupul sau vulpea, sau elemente de tehnologie avansată cum ar fi căruţul sau ghioaca. Textele din Uruk sugerează, fără îndoială, fară să fie descifrate majoritatea şi continuă să fie o enigmă pentru epigrafişi. Puţinele semne ideografice care au fost identificate sunt acelea care pot fi remontate, fază cu fază, de la un caracter cuneiform cunoscut din epoci posterioare la un prototip sumerian arhaic. Începând cu acele conţinuturi fragmentate, care aceste identificări le permit, se pare că scriitorii din Uruk înregistrează în principal, probleme ca tranzacţiile comerciale şi vânzările de pământ. Unii termeni care apar cu o frecvenţă majoră sunt pâinea, berea, oaia, animale în mare parte şi îmbrăcăminte.

După lucrurile găsite din Iordan şi Uruk, alţi arheologi au găsit texte similare în alte locuri din Mesopotamia. Alţii au găsit în Iran; în Susa, Chogha Mish şi în locuri atât de îndepărtate ca Godin Tape, la 350 km nord de Uruk. În anii recenţi, s-au exhumat măsuţe scrise în stilul din Uruk şi Siria, în Habuba Kabira şi Jebel Aruda, la 800 km nord-est. În Uruk, măsuţele au fost găsite într-o unitate de dependinţe al templului; de restul, marea parte au ieşit la lumină la ruinele caselor private, la care, prezenţa sigiliilor şi de dopuri de argilă pentru cănile marcate cu imprimări de sigiliu sunt testimoniul unei certe activităţi mercanile.

(thumbnail)
Imagine 2. Măsuţă goală în formă de ou, găsită în ruinele palatului din Nuzi, oraş săpat din Mesopotamia din al doilea mileniu Î.C. Inscripţia cuneiformă care apărea pe suprafaţa sa însuma 48 de animale. Când s-a deschis, s-a găsit în interiorul său 48 de fişe. Fişele s-au pierdut înainte de a se fi făcut o descriere realistă, dar textele din Nuzi sugerau rolul lor în calcul.
(thumbnail)
Imagine 3. Bulla sferică, sau înveloşul de argilă cu fişe în interiorul său, exhumată din nivelul mileniului trei Î.C. în Tepe Yahya, depozitul părţii centromeridionale din Iran, la jumătatea drumului dintre valea Indo şi Mesopotamia Joasă. În interiorul său, erau trei fişe (dreapta): un con şi doua sfere.

Faptul că textele din Uruk contrazic ipoteza că prima formă a scriturii trebuia să fie pictografocă. a înclinat numeroşi epigrafişti să susţină aceste măsuţe, chiar dacă include cea mai antica scriitura cunoscută, trebuiesc să reprezinte o fază avansată a evoluţiei "l'artei scrierii". S-a revitalizat din nou, ipoteza pictografică. Faptul ca nu a apărut încă nicio scriitură d eacest tip în depozitele celui de-al patrulea mileniu Î.C, şi, până la urmă din dăţi anterioare, se explică foarte bine că scriitura din primele milenii s-a înregistrat exclusiv în materiale moarte, dezintegrate cu trecerea timpului, ca pergamentul, hârtia sau lemnul.

Personal, pot ropune o altă alternativă. Cercetarea mea asupra primei utilizări a argilei în Orientul Mijlociu, în aceşti ultimi ani, sugerează că diverse caracteristici al materialului din Uruk oferă chei importante pentru a şti ce tipuri de simboluri vizibile au precedat relmente textele sumeriene arhaice. Menţionatele chei includ: alegerea argilei ca material pentru documente, profilui convex al măsuţelor din Uruk şi stilul caracterelor ce apăreau pe ele.

Nuzi, un oraş irachian din al doilea mileniu Î.C, a fost săpat de American School of Oriental Research din Bagdad, între 1927 şi 1931. Treizeci de ani mai târziu, pentru a trece în revistă o analiză a arhivelor din palatul din Nuzzi, A. Leo Openheim, de la Institutul Oriental din Universitatea din Chicago, a informat despre existenţa unui sistem de aşezăminte care foloseau «fişe». După textele din Nuzzi, fişele menţionate se utilizau cu finalitate contabilă; se spunea despre ele că erau «depozitate», «transferate» şi «şterse».

(thumbnail)
Imagine 4. Bulla de Susa, care prezintă două file cu imprimeuri pe suprafeţele sale, împerecheate în număr şi format, cu fişierele ce conţineau (primul termen): un con mare, trei conuri (stânga) şi trei discuri (dreapta). Măsuţele cu reprezentări ale fişierelor s-au dezvoltat, sigur, mai târziu.

Oppenheim şi-a imaginat un tip dual de sistem contabil în textele de Nuzzi: multe dintre documentele elaborate cuneiforme ale scriitorilor, administrarea platinei avea nişte note tangibile paralele. De exemplu, o fişă a unei clase determinate putea reprezenta fiecare animal din tura templului. Când, în primăvară, se năşteau alte animale, se adauga, la fel, un număr de fişe noi; când se sacrificau animale, se sustrăgea numărul potrivit de fişe. Se translatau fişele de la un raft la celălalt, probabil, când animelele se mutau dintr-un ţarc în altul, când oile erau tunse şi tot aşa.

Găsirea unei măsuţe goale, în formă de ou, în ruinele palatului au întărit ipotezele lui Oppenheim. Inscripţia care figurează pe suprafaţa măsuţei a rezultat a fi o listă de 48 de naimale. Această măsuţă goală răsuna şi, când s-a deschis o parte din ea, s-au gasit în interior 48 de fişe. Presumibil, această combinaţie de o listă scrisă şi file compatibile rerezenta un transfer de animale da un serviciu al palatului la celălalt. Din păcate, nu posedăm descrierea raţională a filelor, care posterior s-a pierdut.

Arhivele de Nuzi datează din anii 1.500 Î.C. marele depozit arheologic elamit din Susa prezintă nivele care sunt vechi de 1500 de ani. Săpatura din Susa, facută de cercetători francezi, a început în decada lui 1880 şi continuă până astăzi. Şase ani după raportul lui Oppenheim (1958), Pierre Amiet, de la Muzeul Louvre, a putut confirma existenţa unui sistem contabil similar în Susa. Recipientele fişelor din Susa, spre diferenţă a celor din Nuzzi, erau sfere de argilă goale. Amiet le-a numit «bullae»; până astăzi, s-au găsit 70. Fişele care conţin sunt foi de argilă modelate într-o mare varietate de forme geometrice, care include sfere, discuri, cilindrii, conuri şi tetraed-uri.

Ceea ce a găsit Amiet a fost de o mare semnificaţie: nu numai a demonstrat că bullae şi fişele existai de cel puţin un mileniu şi jumătate înainte de a apărea la Nuzzi, dar a şi pus ca manifest că erau atat de vechi sau mai vechi ca primele scrieri din Uruk. Mai târziu a rămas clar că, cel puţin fişele erau mult mai antice.

În anul 1969, am început un proiect de cercetare, cu obiectivul final de a descoperi când şi în ce forme au ajuns să se utilizeze argila din Orientul Mijlociu. Fabricarea ceramicii constituie, fără îndoială utilizarea cea mai familială a argilei, dar, înainte de apariţia ceramicii, omul deja făcea note de argilă, modelând figuri de argilă, medelând chirpici din argilă şi utilizând această materie ca şi mortar. Ca punct de început al proiectului meu, am vizitat muzeele din Statele Unite, Europa şi diverse oraşe din Orientul Mijlociu care aveau colecţii de artefacte de argilă cu o datare din mileniile şapte, opt şi nouă Î.C. Acest interval de timp care începe acum 11.000 de ani şi s-a terminat acum 8.000 de ani, a contemplat istaurarea fermă a primelor asezăminte agricole din Asia Occidentală.

(thumbnail)
Imagine 5. Depozitele arheologice în care apar fişele reprezintă o trecere a timpului din mileniul nouă până în mileniul doi Î.C. Până la 20 de variante de patru formate fişă sunt prezente în locuri de foarte antice. Învelişurile de argilă nu trebuiau să apară înainte de mileniul patru Î.C.

La colecţiile din muzee, împreuna cu note, chirpici şi figurine, care ma aşteptasem să le găsesc, am întâlnit ceea ce pentru mine a constituit o categorie de obiecte imprevizibilă: nişte mici artefact e de argilă de frme diverse. Aşa cum mai târziu am ajuns să descoper, formele erau similare cu cele pe care Amiet le găsise în interiorul bullae - lor sale din Susa: sfere, discuri, conuri, tetraede, ovoide, triunghiuri (sau forme de jumătate de lună), forme biconice (două conuri unite prin baza lor), dreptunghiuri şi alte forme singulare sau dificil de descris. Aceste artifacte ar fi putut servi ca fişe, unele care erau mai vechi de 5.000 de ani, fişelor din Susa?

Am început să-mi fac propriul meu catalog cu aceste unicate, strângînd toate fişele ale căror depozit de origine se cunoştea. Pe scurt, am găsit că, intre timp ce toate erau de mărime redusă, cu dimensiuni mijlocii de unul sau doi centimetri, pe partea mare, multe apăreau în două formate diferite. De exemplu, erau conuri mici, de aproximativ un centimetru înălţime şi conuri mai mari, de trei sau patru centimetri înălţime. La fel, erau discuri de până la numai trei milimetri grosime şi altele mai groase de până la doi centimetri grosime. Alte variaţii erau evidente. De exemplu, înafară de sferele complete, am găsit sferturi, jumătaţi şi trei sferturi de sferă. Unele dintre fişe prezentau caracteristici adiţionale. Multe erau marcate cu linii profunde, altele aveau asupra nişte mici bule sau spirale de argilă şi altele purtau marcaţii circulare de găurele.

Toate fişele erau modelate de mână. Ori că s-au rulat între palmele mâinilor un mic strat de argilă, ori aceasta s-a scos cu vârfurile degetelor. Argila era de o textură fină, dar nu prezenta niciun semn de prelucrare specială (ca adăugarea de substanţe reductoare, o practică în fabricarea ceramicii care incrementează durutatea după coacere). În fine, toate fişele fuseseră pregătite pentru a garanta durabilitatea lor. Marea parte prezentau o coloristică variată, de la cafeniu la verde, însă erau şi unele gri şi până la urmă şi negre.

Am găsit că aceste fişe erau prezentate, virtual la toate colecţiile muzeelor de artefacte din perioada Neolitică din Asiaoccidentală. Un exemplu extrem al abundenţei sale îl oferă primitivul cătun Jarmo, din Iraq, ocupat pentru prima dată acum 8.500 de ani. Jarmo a oferit un total de 1.153 de sfere, 206 discuri şi 106 conuri. Rapoartele spun că, in general, săpătorii au găsit fişele împrăştiate prin pământurile caselor, situate în diferite locuri dintr-un depozit arheologic. Dacă fişele s-ar fi pastrat vreodată in recipiente ca genţi acestea s-ar fi dezagradat înainte. În fine, nu sunt mărturii care sa sugereze ca fişele erau separate de alte artefacte şi mai ales care să arate care era funcţia sa. Documentele spun că multe au fost găsite în grupuri de 15 sau mai multe şi cunoscutele grupuri s-au găsit în magaziile caselor.

După ce am reexaminat colecţiile din muzee şi rapoartele din depozitele arheologice despre care se vorbeşte, am rămas enorm perplexă de manifestul omniprezent al fişelor. S-au gasit piese din îndepărtatul Est, ca Beldibi, actuala Turcia sud-occidentală, până în îndepărtatul orient, ca Chanhu Daro, actualul Pakistan. S-au dezgropat fişe pană la urmă şi dintr-un depozit de opt milenii înainte de Hristos, în pavamentele din Nil, în apropiere de Khartum.

În momentul acela am găsit ca unele rapoarte de săpătura unde a fost permis să se ia note de înregistrare despre fișele colectate sau bine, se menționau numai ocazional. Când lua note despre aceste fișe, antetul putea fi: «obiect cu finalitate incertă», «jucării pentru copii», «piese de joc» sau «amulete». Ca un exemplu, fișele venite din Tello, in Irak, au fost interpretate de descoperitorul său, Henri de Ganouillac, ca amulete ce exprimau dorința rezidenților unei «identificări personale». Un alt exemplu apare în raportul lui Carleton S. Coon despre Peștera Belt din Iran: «Din nivelele 11 și 12 provin cinci misterioase ... obiecte de argilă, care nu se asemănau cu nimic; da, poate, cu supozitoare. Fiecare cu cnjuctura în care au fost folosite».

Există serioase impedimente pentru captarea faptului că toate aceste fișe erau artefacte ale aceleiași clase, cauza este că, atunci când se înumărau rapoartele săpăturilor, în general, nu apăreau sub un singur capitol, ci sub capitole diverse, după formatul său. De exemplu, s-au descris conurile ca figuri feminine schematice, ca simboluri falice, ca piese de joc si ca și cheiș sferele, de multe ori erau interpretate ca gloanțe sau proiectile fundamentale.

Pentru faptul că am studiat la Escole du Louvre, îmi era cunoscută opera lui Amiet. Oricum, compilasem deja un catalog de centre ale acestor fișe, înainte de a afla că similare cu fișele lui Amiet, provenite din Susa, erau aceste artefacte de argilă antice. La început, părea imposibil ca ar fi putut fi vreo relație între ambele grupe, un minim de 5000 de ani separa fișele din epoca neolotică de cele din Susa, din Era Bronzului. După cum arăta cercetările mele pentru a da capacitate artefactelor de argilă mai târzii, cu o datare din mileniul șapte înainte de Hristos până in mileniul patru sau posterior acestuia, am găsit, spre surprinderea mea, că se găsiseră fișe de argilă similare, în cantități substanțiale, în depozite reprezentative a acestei treceri a timpului. Evident, un sistem de contabilitate care utiliza fișele s-ar fi întâlnit nu numai în Nuzi și Susa, ci în toată Asia occidentală, încă din epoca mileniului nouă înainte de Hristos până în epocile celui de-al doilea mileniu.

(thumbnail)
Imagine 6. Distribuție geografică a fișelor. Cuprinde marginea Caspică a Iranului din partea de nord până în Karthum, din Sud și din Asia Mică până în valea Hindusă, la Est. Depozitele identificate aici numai cu puncte în interiorul unui triunghi apar cu numele lor în mapa grupărilor de depozite.


(thumbnail)
Imagine 7. Grupare de depozite în bazinul cursurilor superioare și inferioare al râului Tigris și al cursului inferior al Eufratului și în regiunea Zagros din Iran, mai curând reflectă existența de studii accesibile care o măsură a ambitului și frcvenței reale al utilizării fișelor în această zonă.
Unelte personale